Integritatea şi viaţa creştină

Written by Pavel | 24 April 2009
Posted in Blog - Editorial.ro

Viaţa creştină este asemenea unui joc sportiv: are regulile ei. Integritatea este una din regulile de bază ce trebuiesc respectate în viaţa oricărui creştin. Dar...

Integritatea nu este acelaşi lucru cu a cunoaşte regulile

Problema noastră în general nu este că nu cunoaştem regulile vieţii creştie, ci că nu punem în practică ceea ce cunoaştem deja. Uitaţi un exemplu:

Maşina unui bărbat este urmată îndeaproape de cea a unei femei care conduce grabită. El ajunge la o interesecţie, iar când verdele semaforului se transformă în galben, calcă frâna. Femeia din spatele lui se enervează. Îl claxonează, vociferează foarte explicit; ţipă şi gesticulează.

Când femeia e în toiul scandalului, cineva îi bate uşor în geam. Ea ridică ochii şi vede un poliţist. Acesta o invită să coboare din maşină şi o duce la post, unde este percheziţionată, i se iau amprentele şi este pusă într-o celulă. Câteva ore mai târziu, este eliberată, iar poliţistul care a arestat-o îi înapoiază bunurile personale, spunându-i: „Îmi pare foarte rău pentru greşeală doamnă. Eram în spatele dumneavoastră în timp ce claxonaţi, făceaţi gesturi urâte şi foloseaţi un limbaj urât. Am observat autocolantul cu inscripţia „Ce ar face Isus?" de pe maşina dumneavoastră, suportul tăbliţei de înmatriculare cu inscripţia „Alege viaţa", semnul de pe geam pe care scria: „Vino cu mine la şcoala duminicală", emblema creştină cu peştele de pe capotă, şi în mod firesc, am presupus că aţi furat maşina.

Lumea se cam satură de oamenii care au lozinci pe maşină, simbolul peştelui pe capotă şi au cărţi creştine în bibliotecă; ascultă posturi radio creştine, poarta simboluri creştine la gât, au casete video creştine pentru copiii lor şi reviste creştine pe masă, dar nu au de fapt viaţa lui Isus în oase sau dragostea lui Isus în inima.

Integritatea nu este acelaşi lucru cu reputaţia

A câştiga o reputaţie de om integru nu este acelaşi lucru cu a fi integru. Isus este singura persoană din Noul Testament care foloseşte cuvântul ipocrit (în greacă, hypocritos) pentru a-i descrie pe cei care „zic, dar nu fac". În spatele acestui cuvânt se ascunde o imagine.

Arheologii au excavat recent un mare oraş, numit Seforis, care a fost construit în mare parte de către Irod pe vremea când Isus era copil. Acest oraş se putea vedea de pe dealul pe care era amplasat micul sat Nazaret. El găzduia un amfiteatru uriaş, la construcţia căruia e foarte posibil să fi participat şi Isus când era tânăr.

Actorii care jucau piese de teatru acolo se numeau hypokrites. Ei purtau măşti pentru ca spectatorii să poată identifica personajele ale căror roluri de interpretau. La finalul piesei, îşi dădeau jos măştile şi întrebau spectatorii dacă le-a plăcut prestaţia lor suficient de mult încât să îi aplaude şi în afara scenei.

Evreii pioşi nu participau la asemenea spectacole, deoarece ele erau considerate păgâne. Ca atare, cuvântul hypokrites nu mai apare altundeva în Scriptură. Însă probabil că atunci când era foarte tânăr, Isus ar fi fost familiarizat cu această scenă. Iar rana provocată de ea liderilor religioşi care se considerau pioşi - care nu ar fi mers niciodată la o asemenea piesă de teatru - era de două ori mai dureroasă..

Ipocrizia, spunea cineva, este omagiul pe care viciul îl aduce virtuţii. Ea este deasemenea, durerea resimţită de actori după încetarea aplauzelor.

Noi încălcăm reguli - nu respectăm voia lui Dumnezeu - deoarece credem că încălcarea lor ne va ajuta să câştigăm,sau cel puţin să evităm durerea. Însă ceea ce nu vedem este că însăşi încălcarea lor face din noi nişte oameni din ce în ce mai incapabili să experimenteze recunoştinţa şi curăţia de inimă ce fac posibile fericirea trainică şi identificarea sensului vieţii. Într-un sens restrâns, eu nu pot să desfiinţez regulile. Ele rămân, deoarece reflectă starea reală a lucrurilor. Eu nu pot decât să „mă desfiinţez" pe mine prin faptul că nu respect regulile.

„Evitarea păcatului" nu este acelaşi lucru cu integritatea

Cel mai măreţ mesaj rostit vreodată despre ce înseamnă bunătatea a fost transmis de Isus în discursul pe care îl cunoaştem sub numele de „Predica de pe munte". Isus Îşi începe acest mesaj printr-o secţiune numită „Fericirile": „Ferice de cei săraci în duh, că a lor este Împărăţia cerurilor. Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângăiaţi. Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul"... şi aşa mai departe. Oamenilor le plac mult aceste cuvinte. Ei le imprimă pe tăbliţe şi le agaţă pe perete în casele lor.

Apoi Isus a descris omenirea răscumpărata: „Voi sunteţi sarea pământului... Voi sunteţi lumina lumii". Oamenilor le plac mult aceste cuvinte. Ei le imprimă pe tăbliţe şi le agaţă pe perete în casele loc.

Isus a vorbit apoi despre mânia şi poftele din inima omului şi a dat următorul sfat: „Dacă deci ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l de la tine... Dacă mânata cea dreaptă te face să cazi în păcat, tai-o şi deapăd-o de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale, şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă". Citatul acesta nu prea îl vezi agăţat pe perete. Pare cam exagerat. Însă merită să ne gândim la ceea ce încearcă Isus să spună aici. Oare într-adevăr propune El dezmembrarea trupului ca strategie de creştere spirituală?

Uneori bisericile au în cadrul slujbelor religioase ceremonii de acceptare a noilor membri. Oare ar trebui să aibă şi ceremonii de „dezmembrare"? „Eu bârfesc puţin cam mult - săptămâna viitoare îmi voi tăia limba".

Nu prea cred. Eu cred că Isus participă aici la o discuţie fundamentală despre ceea ce îl face pe om bun înaintea lui Dumnezeu... Oamenii deseori definesc bunătatea sub forma unei evitări a păcatului. Pentru cărturari şi farisei, acest lucru însemna să respecte Tora. Să nu încalce regulile.

Problema nu o constituie ochiul meu, mâna mea şi piciorul meu. Problema o constituie inima mea. Integritatea implică mult mai mult decât o simplă evitare a încălcării unor reguli. Înseamnă să devin aceea persoană care face ce trebuie. Integritatea nu înseamnă să devin foarte bun la a nu face lucrurile pe care îmi doresc foarte mult să le fac- Nu înseamnă să mă folosesc de multă ambiţie pentru a-mi înăbuşi dorinţele. Înseamnă să devin acea persoană care să vrea într-adevăr să facă ceea ce este bine.